- La această ediție a Festivalului George Enescu, veți dirija pentru a doua oară Concertul Regal. Cum a apărut această idee și care sunt statutul și semnificația sa în cadrul Festivalului?
Îngemânarea dintre muzică și regalitate pot oferi momente memorabile publicului spectator.
Este știut faptul că George Enescu a avut o relație privilegiată cu Familia Regală a României, așadar era firesc ca festivalul care îi poartă numele să ilustreze această legătură. Regele Mihai însuși a asistat la concertele Festivalului, cel mai notabil fiind ultimul concert susținut de Yehudi Menuhin în ediția din 1998, ocazie cu care s-a creat practic un arc de cerc peste timp, o întâlnire istorică.
Preambulul acestui concept de „Concert Regal” în Festivalul Enescu a fost creat de participările Cameratei Regale din edițiile 2011, 2013, 2015 și participarea Corului Regal din anul 2017, ocazii cu care cele două entități muzicale cu Înalt Patronaj Regal au dovedit că îngemânarea dintre muzică și regalitate pot oferi momente memorabile publicului spectator.
Așadar, în ediția din anul 2019, cu sprijinul domnului Mihai Constantinescu, managerul Festivalului, și cu concursul Familiei Regale a României, a fost inaugurată seria Concertelor Regale din Festivalul Enescu aflate sub Auspiciile Familiei Regale a României. Iată că anul acesta va avea loc a doua ediție și sper ca pe viitor să se creeze o tradiție care să dureze cât mai mulți ani.
Dacă în 2019 Concertul Regal a fost dedicat jubileului de 70 al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române, în ediția de anul acesta vom concerta în memoria Regelui Mihai, cu ocazia celor 100 ani care se împlinesc de la nașterea Majestății Sale Defuncte.
Sunt extrem de onorat să fiu la pupitrul dirijoral al Concertului Regal pentru a doua ediție consecutiv și să aduc la lumină o serie de prime audiții românești ale unor opusuri create de Lully, Purcell, Händel, Ceaikovski ș.a. pentru capete încoronate ale Europei. Pare de necrezut că se mai pot face prime audiții românești cu lucrări scrise de mari compozitori, dar cenzura comunistă și inerția în care se află uneori viața muzicală românească au făcut ca aceste bijuterii muzicale să nu răsune niciodată până acum pe scenele de concert din România.
Este cu atât mai îmbucurător cu cât interpreții care vor evolua în cadrul acestui concert sunt într-o proporție covârșitoare din generația tânără și foarte tânără de muzicieni ai României.
A fost dintotdeauna o tradiție pentru Casa Regală a României să sprijine inițiativele tinerilor.
- Sunteți membru fondator al Cameratei Regale și al Corului Regal. Care este legătura dv. personală cu Casa Regală și cum reprezintă aceste ansambluri Casa Regală în viața muzicală din România?
Legătura mea cu Casa Regală a început în anul 2009 și a pornit din dorința de a servi Coroana Română prin ceea ce știu să fac cel mai bine – muzica. Și pentru că a fost dintotdeauna o tradiție pentru Casa Regală a României să sprijine inițiativele tinerilor, am primit onoranta șansă de a fi amfitrionul legăturii dintre generația nouă de muzicieni români și Casa Majestății Sale. În acest fel au luat naștere Camerata Regală în anul 2009 și Corul Regal în anul 2012. De atunci, prin pasiunea și efortul a mii de tineri muzicieni, cele două ansambluri au reușit să se impună în viața muzicală autohtonă și internațională.
Dincolo de ceremoniile și evenimentele Casei Regale la care ambele ansambluri participă constant, atât Camerata Regală, cât și Corul Regal au menirea de a fi un liant între băncile Conservatoarelor și marile scene, fiind deopotrivă ansambluri de elită, dar și proiecte educaționale.
A fi artist liber profesionist în România necesită o doză de curaj, un pic de idealism și o mare capacitate de a face față descurajărilor care vin din toate părțile.
- Activați, de asemenea, ca pianist și compozitor, nu în ultimul rând în domeniul teatral, din care provin și părinții dumneavoastră, iar în 2016 ați înființat compania de operă și balet Opera Clandestina. Cum este viața unui artist liber profesionist în România?
Pianul a fost prima mea pasiune și rămâne în continuare un „vehicul” extrem de util în cariera de dirijor. Nu am pretenția de a fi un compozitor în adevăratul sens al cuvântului, dar dintotdeauna mi-a fost greu să resist tentației de a fi, pe lângă interpret, și creator.
Faptul că m-am născut într-o familie de actori și că am avut de la o vârstă foarte fragedă contact cu arta dramatică se manifestă astăzi prin pasiunea pe care o am pentru genurile muzicale scenice și vocal-simfonice.
Opera Clandestina a reprezentat un refugiu și o șansă pentru mine și colegii mei de a ne perfecționa pentru cariera pe care ne-o dorim. Pentru că producțiile de operă și balet sunt aproape absente din programa Conservatorului sau se realizează cu mijloace improprii, am decis să ne creăm singuri oportunități. Și iată că în acești 5 ani am reușit să demonstrăm că noua generație de muzicieni români are multe de oferit și nu ar strica dacă am avea parte de ceva mai mult sprijin.
Așadar, a fi artist liber profesionist în România necesită o doză de curaj, un pic de idealism și o mare capacitate de a face față descurajărilor care vin din toate părțile.
Mereu m-am întrebat dacă eforturile depuse sunt pe măsura rezultatelor și dacă nu cumva ceea ce reușesc să realizez ar fi mai apreciat și mai susținut în altă parte, într-o societate mai interesată de performanță, construită mai mult pe principii meritocratice. E o întrebare la care încă meditez.
Pandemia a avut și un rol vindecător, fiind un antidot la marasmul în care stagnează de multă vreme viața muzicală românească.
- Cum ați traversat această perioadă dificilă a pandemiei, care a afectat din plin și sectorul cultural?
Cel mai greu de gestionat aspect din perioada pandemiei cred că a fost incertitudinea, această așteptare întinsă pe un orizont de timp nedefinit. Din fericire, am avut norocul ca angajamentele planificate anterior pandemiei să nu fie anulate, reușind să susțin concerte până la instalarea lockdownului și imediat după ce restricțiile au fost treptat ridicate. Dincolo de disconfortul creat întregii branșe, fără a intenționa să fiu cinic, cred că pandemia a avut și un rol vindecător, fiind un antidot la marasmul în care stagnează de multă vreme viața muzicală românească. Se pare că totuși, din păcate, multe instituții și mulți artiști nu au învățat nimic din această lecție.
Este nevoie de un sistem de educație muzicală performant, racordat la standardele cerute de instituțiile de profil.
- În calitate de asistent universitar la Iași și de profesor de cor al Colegiului Naționale de Arte George Enescu din București, cum evaluați sistemul de educație muzicală din România, potențialul noilor generații și cum considerați că poate fi stimulată în continuare îndreptarea copiilor spre muzică?
Aș vrea să pot da un alt răspuns la această întrebare, dar din nefericire sistemul de educație muzicală din România supraviețuiește în prezent doar din reușite individuale, din eforturi quasi particulare. Există profesori cu vocație și elevi sau studenți cu determinarea și capacitățile necesare de a face performanță, dar sistemul luat ca ansamblu este în derivă, la toate nivelurile. Semnele se văd deja. Numărul și nivelul studenților admiși la Conservatoarele din România sunt din ce în ce mai scăzute.
Dacă adăugăm la această situație și modul preferențial și netransparent cu care absolvenții de Conservator sunt absorbiți în piața muncii, rezultă un peisaj extrem de descurajant.
Soluții există, dar din motive care mă depășesc, prea puțini sunt dispuși să le aplice.
Ca să vă răspund mai concret la întrebare, este nevoie de un sistem de educație muzicală performant, racordat la standardele cerute de instituțiile de profil. Atât timp cât altele vor fi prioritățile, nu se va produce nici o îmbunătățire.
Mă voi strădui să fiu un tată exemplar pentru fiul meu care s-a născut acum o lună și care, dacă providența va îngădui, va deveni un muzician mult mai bun decât tatăl său.
- Care sunt proiectele dv. în viitorul apropiat?
În viitorul apropiat voi face ceea ce fac de câțiva ani încoace – voi căuta în continuare alături de colegii mei din Opera Clandestina și Corul Regal noi oportunități și mijloace de exprimare artistică, mă voi dedica elevilor mei în încercarea de a pune măcar o cărămidă la viitorul acestei branșe și, mai mult decat orice, mă voi strădui să fiu un tată exemplar pentru fiul meu care s-a născut acum o lună și care, dacă providența va îngădui, va deveni un muzician mult mai bun decât tatăl său.
Interviu realizat de Mihai Valentin Cojocaru pentru Agenda Festivalului Internațional George Enescu din 2 septembrie 2021